Guess what? Am examen joi again si bineinteles ca ma apuca postatul pe blog. Irelevant. Ma rog. Se intelege. E culmea ca mai am o zi la dispozitie si nu-s deloc stresata, desi n-am citit nici jumatate de materie. Zic citit si ma refer la uitat prima data peste curs ca eu din anul I, semestrul 2 cam asa am trecut de toate examenele. Doar ca atunci ma apucam de invatat cu trei zile inainte de examen. Probabil m-am plafonat sau ma gandesc ca oricum n-am pretentii prea mari de la mine. Am avut 12 ani de zile. A fost cum a fost. A trecut. Nu zic ca m-am schimbat cu 180 de grade. As inclina spre 120. Din nou, irelevant. Pentru ca nu scoala voiam sa o aduc in discutie, dar se pare ca fac asta constant aproape in fiecare blog-post.
Anyway, ce voiam sa zic, sa povestesc sau sa insir de pomana (pentru ca oricum nu prezinta interes pentru nimeni si o fac pentru propriul amuzament) era altceva. Ce bine e ca nu vede nimeni cum stau si ma gandesc: „despre ce naiba voiam sa scriu?”. Si stau, si stau secunde in sir uitandu-ma pe geam la teii din fata balconului ciupeliti de frunze. Damn, trebuie sa-mi cumpar jaluzele in sufragerie. Adica vara e foarte fain ca sunt stufosi si chiar n-ai nevoie de altceva in geam, dar acum e quite freaky. Ba nu e. Ar fi daca s-ar uita la mine niste ciori pripasite pe vreo creaca, doua, trei . Dar probabil la cat sunt eu de senila m-as duce la geam, as rade si le-as face cu mana. Si de ce nu, as porni o conversatie foarte inteligenta. De unde ar reiesi ca ciorile au un coeficient de inteligenta comparabil cu al meu. Mai mult, mai putin, asta hotarati voi.
Povestiri cu ceapa si alte intamplari 